Intinerirea labiilor mari

Senzualitate la orice varsta.

Cosmetizarea la nivelul labiilor mari este posibila si este mai ales de reintanerire. Pe masura ce inaintam in varsta, la acest nivel apare o scadere a tonusului si fermitatii, pielea si asa foarte fina, devine flasca. Astfel pentru a imbunatatii aspectul acestui segment anatomic se utilizeaza tehnica de microlipofiling, adica injectii cu grasime proprie. 

De asemenea si folosirea produselor de injectare ocupatoare de volum reprezinta o solutie buna pentru reintinerirea acestei zone. Sunt folosite aceleasi preparate ca si in cazul maririlor de buze, preparate care au efect temporar; injectarea acestora trebuie refacuta la 8-10 luni interval. 

Uneori este nevoie si de ascensionarea si excizia unor tesuturi care sunt prea flasce sau sunt in exces; prin combinarea mai multor tehnici obtinem rezultate cat mai bune.

Intrebari frecvente

Cat dureaza vindecarea dupa intinerirea labiilor mari?

Perioada de vindecare difera in functie de procedura aleasa pentru reintinerire. In cazul injectabilelor temporare vindecarea completa survine in 3 zile. Daca este aleasa varianta de transfer de grasime atunci perioada de vindecare este mai lunga, aproximativ 7-10 zile. Zona poate sa se edematieze si sa prezinte echimoze, uneori importante. 

La cat timp de la operatia pentru intinerirea labiilor mari poate fi reluata viata sexuala?

Viata sexuala poate fi reluata imediata dupa vindecare. Daca aceasta survine in 3 zile pentru injectabile, atunci activitatea sexuala poate fi reluata dupa aceasta perioada. Cel mai bine ar fi un repaus sexual de 3 saptamani daca interventia a fost una chirurgicala. 

Este intinerirea labiilor mari o interventie dureroasa?

Nu este o interventie dureroasa pentru ca se face cu anestezie locala in cazul injectabilelor si cu anestezie locala sau generala (la cerere) in cazul interventiilor chirurgicale. Dupa interventie medicatia antialgica obisnuita este de obicei suficienta pentru obtinerea unui confort cat mai bun. 

In ce constau pregatirile preoperatorii pentru intinerirea labiilor mari?

Preoperator trebuiesc facute o serie de analize de sange astfel incat sa excludem eventualitatea unor probleme de coagulare ale sangelui. Zona vulvara este extrem de bine vascularizata si sangerarea poate fi foarte abundenta. Cu cel putin 2 saptamani inainte de operatie este nevoie sa se intrerupa administrarea oricarui medicament, cu exceptia celor prescrise de chirurgul dvs. Cateva zile inainte de operatie se va face toaleta vaginala cu apa calda si solutii antiseptice vaginale, apoi se va introduce in vagin un ovul cu betadina. 

Ultima masa va fi seara de dinainte de ziua operatiei, o masa alcatuita din alimente usor de digerat. Apoi este interzis sa mai mancati, sa beti apa sau sa mestecati guma. Stomacul trebuie sa fie golit de secretii si alimente in eventualitatea in care se decide ca operatia sa se desfasoare cu anestezie generala. 

In ce constau ingrijirile postoperatorii in cazul intineririi labiilor mari?

Postoperator datorita riscului de sangerare este nevoie sa ramaneti in clinica sub supraveghere medicala 24 de ore. La extrenare vi se va prescrie o serie de medicamente antibiotice, antialgice, antiinflamatorii, iar pentru toaleta vaginala ovule cu betadina. Prafurile antiseptice sunt binevenite si trebuiesc aplicate dupa fiecare spalare cu apa si sapun. Este de preferat sa utilizati sapunuri speciale pentru aceasta zona pentru ca nu sunt atat de agresive si favorizeaza vindecarea. De asemenea sapunul cu betadina este foarte util. Pansamentele nu sunt obligatorii daca stati in casa. De asemenea nici articolele de lenjerie intima nu este absolut obligatoriu sa le purtati in casa. In cazul in care iesiti din casa este nevoie sa utilizati un tampon extern si un slip care sa nu fie foarte stramt. Nu purtati pantaloni stramti cel putin 3-4 saptamani postoperator. Este contraindicat mersul pe bicicleta, pozitia sezanda pentru mai mult de jumatate de ora fara pauza, pentru o perioada de cel putin 4 saptamani postoperator. Masajul zonelor operate este interzis pentru cel putin 4 saptamani. 

Care sunt complicatiile intineririi labiilor mari?

Postoperator exista riscul sangerarilor importante de aceea este nevoie sa ramaneti internata pentru 24 de ore. Apoi pot apare echimoze (vanatai) pe arii variabile, de obicei cu localizare perineala care pot cobora pe coapse uneori; la locul de recoltare al grasimii care este de obicei periombilical poate apare echimoza, durere, inflamatie, etc. Aplicatiile reci locale atenueaza mult aceasta simptomatologie. Daca igiena nu este perfecta poate apare infectia plagilor operatorii. 

Desi tratamentul este foarte eficient, totusi 1% din pacienti nu obtin rezultatele dorite!

Interactioneaza cu medicii nostri pe forum si afla toate raspunsurile care te intereseaza legate de acest subiect: click aici!

Chirurgie estetica