
Reprezinta curatirea profunda a tegumentului utilizand creme speciale si/sau bureti abrazivi. Tehnica presupune aplicarea in prealabil pe toate suprafata pielii a cremelor abrazive urmata de masarea intensa si prelungita astfel ca stratul de sebum impreuna cu celulele descuamative sunt indepartate progresiv.
Orice tehnica de peeling gomaj trebuie sa fie urmata obligatoriu de aplicarea unor creme active anticelulitice, hidratante, vitaminizante, hranitoare, etc, iar in final de o crema grasa pentru a reface filmul lipidic fiziologic al pielii. Orice principiu activ aplicat pe pielea astfel “curatata” are sanse mult mai mari de a patrunde adanc si a fi mai eficient.
De asemenea masajul care insoteste gomajul creste vascularizatia la nivelul pielii si acest lucru se constituie intr-un beneficiu net in cresterea penetrabilitatii diferitelor substante la nivelul tegumentului.
In general fazele unui tratament cosmetologic anticelulitic corect aplicat trebuie sa cuprinda urmatoarele etape:
- curatirea in profunzime, care poate fi totala (toata suprafata pielii) sau partiala si se poate face cu manusa sau buretele abraziv, crema abraziva, gel de dus cu adaos de particule abrazive sau chiar folosirea malaiului in amestec cu crema sau sapun lichid.
- aplicarea produselor de tratament care pot fi seruri speciale anticelulitice, creme, lotiuni, geluri, uleiuri, namoluri, argile, produse marine (alge), etc, toate acestea continand diferite combinatii de substante care cresc eliminarile de apa, cresc vascularizatia la nivelul pielii, determina accelerarea proceselor de lipoliza hipodermica, detoxifica si hidrateaza tegumentul. In general aceste substante trebuie sa stea in contact prelungit cu pielea de aceea este util ca aplicarea lor sa se asocieze unei metode de impachetare/infasare, eventual si cu contentie elastica acolo unde este indicata.
- dupa indepartarea produselor de impachetare este foarte important sa aplicam pe piele o crema grasa sau uleiuri speciale cu rol in refacerea barierei lipidice fiziologice. In acest fel secretia de sebum este constant limitata.
In cazul in care dupa peeling-uri gomaj corporale repetate nu se aplica cremele cu rol de refacerea a filmului lipidic al pielii, aceasta va fi stimulata sa produca sebum in exces si treptat aceste mecanisme se vor epuiza. Chiar si dupa dus sau baie la care s-au folosit produsele de curatare active care dizolva grasimile (toate tipurile de sapun, gel de dus, sampon, etc) este absolut esential sa folositi crema sau lotiunea de corp, care trebuie sa fie grasa, tocmai pentru a preveni degresarea excesiva. In lipsa grasimilor sale benefice pielea pierde si apa, si apare astfel treptat, deshidratarea cronica.
Desi tratamentul este foarte eficient, totusi 1% din pacienti nu obtin rezultatele dorite!