- Chirurgia reconstructiva a tendoanelor mainii
- Chirurgia reconstructiva a nervilor periferici
- Excizia tumorilor de piele
- Sindromul de Tunel Cubital (nevrita de Cubital)
- Sindromul de Canal Guyon
- Sindromul de Canal Carpian
- Boala Dupuytren
- Corectia cicatricelor
Tendoanele sunt acele structuri nobile care fac legatura dintre muschi si oase cu ajutorul carora contractia musculara se transforma in miscarea segmentelor anatomice. Mana este segmentul anatomic cu cele mai multe tendoane, ele fiind direct implicate in miscarea degetelor.(vezi schema 1)
Traumatismele la nivelul tendoanelor pot aparea in urmatoarele circumstante:
- taieri accidentale (sticla, geam, cutit, sabie, etc.)
- accidente rutiere sau casnice
- accidente de munca prin folosirea utilajelor electrice taietoare (flex, abricht, circular etc)
- contuzii forte sau zdrobiri importante, etc.
Repararea tendoanelor mainii se face functie de complexitatea traumatismului si de gradul de poluare al plagilor, in urgenta imediata (in primele ore de la accident), in urgenta amanata (in primele 24-72 de ore de la traumatism) sau urgenta intarziata (in primele 2 saptamani).
In cazul in care s-au scurs mai mult de 3 luni de la traumatism, se iau deja in calcul metodele de reconstructie tendinoasa. Acestea presupun adesea metode de alungire sau remodelare denumitetenoplastii sau eliberarea tendoanelor din cicatrici postraumatice, metoda care se numeste tenoliza, sau chiar grefe tendinoase, cel mai adesea fiind utilizat tendonul palmar lung, un tendon de la fata volara a antebratului care poate fi sacrificat fara implicatii patologice notabile.
In cazul repararii imediate, metodele de reparare difera in functie de localizarea traumatismului. Tendoanele flexoare (cele de pe fata palmara a mainii) care sunt tendoane de forta necesita o tehnica aparte de sutura care sa reziste miscarilor degetelor si miscarii de apucare si ridicare a obiectelor cu mase diferite.
In cazul leziunii tendoanelor extensoare (cele de pe fata dorsala a mainii) uneori acestea se pot vindeca si fara sutura, doar prin imobilizare pe atela gipsata timp de 3 saptamani.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia.
Chirurgia reconstructiva a nervilor pariferici se adreseaza pacientilor care au suferit diferite traumatisme cu interesarea nervilor periferici (nervul median, ulnar, radial, sciatic, etc) daca leziunea nervoasa este mai veche de 6 luni, chirurgia reconstructiva nu mai poate reface functionalitatea integrala a segmentului respectiv. Parezele si paraliziile care se instaleaza in urma traumatizarii nervilor periferici pot avea caracter definitiv daca perioada care trece de la traumatism este mai mare de 24 de luni.
In functie de complexitatea traumatismului se decide repararea tuturor elementelor traumatizate in urgenta sau urgenta amanata (adica la cateva zile de la traumatism) sau secundar la un interval variabil cuprins intre 2 si 4 luni. Repararea nervoasa se face prin suturi microchirurgicale sub magnificatie si necesita imobilizare pe atela gipsata minim 3 saptamani pentru a se cicatriza sutura nervoasa.
Daca repararea nervoasa se face secundar si capetele nervului lezat nu au fost ancorate in urgenta, sau daca exista defecte importante de substanta nervoasa, apare necesitatea utilizarii grefelor nervoase, si anume, se utilizeaza fragmente din alti nervi, cu o importanta mai mica in economia generala a organismului, pentru a reface continuitatea nervului lezat.
Refacerea traiectului nervos dureaza adesea mai mult de 3 saptamani, poate fi de cateva luni, stiut fiind ca nervul lezat se reface catre distal de locul traumatismului, cu 1mm/zi.
Cauzele cele mai frecvente ale traumatismelor nervoase sunt reprezentate de :
- accidente rutiere sau feroviare
- taieri accidentale (sticla, geam, cutit, sabie, etc)
- fracturi ale oaselor mari, reduse ortopedic sau chirurgical (leziune de nerv radial)
- accidente de munca prin folosirea utilajelor electrice taietoare (flex, abricht, circular etc.)
- contuzii forte sau zdrobiri importante cand sufera toate structurile segmentului afectat. In acest caz este risc crescut de aparitie a sindromului de compartiment, si chiar daca la piele nu exista nici o solutie de continuitate, atitudinea terapeutica corecta este de a deschide larg tegumentul si toate fasciile musculare pentru a nu se produce compresie interna pe tesuturile nobile (muschi, vase, nervi)
In cazul in care de la traumatism s-au scurs mai mult de 6 luni, daca leziunea este periferica si bazandu-ne pe investigatiile electrice, se poate incerca o reavivare nervoasa. Daca aceasta incercare esueaza, atunci se poate alege o metoda paleativa de refacere partiala a functionalitatii segmentului afectat.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia.
DEFINITIE:
Tumora cutanata se defineste ca un conglomerat celular fara functionalitate. Tumorile pot fi benigne sau maligne.
Tumorile benigne (TB) se definesc ca fiind neoformatii celulare instabile cu tendinta la crestere lenta. Pot avea origine in orice structura a pielii. Au crestere lenta si nu metastazeaza.
Tumorile maligne (TM) reprezinta proliferari celulare anarhice care sunt capabile de invazie in tesuturile din jur si de propagare la distanta (metastazare).
Factorul de risc major pentru cancerul cutanat este reprezentat de expunerea excesiva la soare, mai ales in copilarie.
Tumorile benigne cutanate pot fi:
- Tumori epiteliale (keratoza seboreica, acantomul cu celule clare, keratoacantomul, polipul, keratoza actinica)
- Tumori ale tesutului conjunctiv (cheloidul, histiocitomul, tumora glomica, leiomiomul, neurofibroamele, xantelasmele, dermatofibroamele, lipoamele)
- Tumori chistice (chistul epidermoid, trichilemal, milia, chistul dermoid)
- Tumori vasculare (hemangiomul)
- Tumori pigmentare (nevii pigmentari)
Leziuni premaligne se definesc ca fiind proliferari benigne ale structurilor cutanate cu potential crescut de malignizare. Acestea sunt:
- Keratoza actinica
- Boala Bowen
- Eritroplazia lui Queyrat
- Leucoplazia
- Keratoacantomul
- Dermatita postiradiere
- Xeroderma Pigmentosum
- Leziuni ulcerative cronice
Tumorile maligne cutanate sunt:
- Carcinomul bazocelular (epiteliomul)
- Carcinomul spinocelular
- Melanomul malign.
- Dermatofibrosarcom.
CARCINOMUL BAZOCELULAR
Este cea mai frecventa forma de cancer de piele (65-80%). Are origine in celulele bazale ale epidermului, invadeaza local lent. Metastazeaza extrem de rar.
Apare mai frecvent la subiecti:
- rasa - piele alba, europeni
- sexul masculin
- adulti
- localizare: zone fotoexpuse: cel mai frecvent extremitatea cefalica (cap si gat 85%)
Apare frecvent pe fata (nas, buze, frunte, pavilion auricular), torace anterior si se prezinta initial ca mici noduli, rotunzi, translucizi, acoperiti de epiderm subtire cu telangiectazii. Ulterior evolueaza catre ulceratii de diferite dimensiuni acoperite sau nu de cruste si sfaceluri.
Tratament profilactic consta in evitarea expunerii la soare si utilizarea cremelor fotoprotectoare.
Tratamentul curativ este reprezentat de:
- excizia chirurgicala, recidiva este frecventa.
- chirurgia Mohs:
- asigura controlul microscopic extemporaneu al marginilor exciziei, eliminand astfel riscul recidivelor
- rata de vindecare este de peste 99% pt lez primare si 96% pt recidive, dar este o metoda costisitoare.
Excizia tumorilor creaza defecte tegumentare. Acestea, in functie de dimensiuni, profunzime si localizare, pot fi :
- suturate primar
- grefate cu PLD
- acoperite cu lambouri locale sau de vecinatate
- acoperite cu lambouri de la distanta sau liber transferate microchirurgical
CARCINOMUL SPINOCELULAR
Este un cancer cutanat mult mai agresiv. Isi are originea in keratinocite. Caracteristic pentru carcinomul spinocelular este ca are o rata de crestere rapida, invadeaza local si are capacitate crescuta de metastazare. Predomina la barbati, mai ales la fumatori si imunodeprimati. Se localizeaza de obicei pe tegumente modificate (radiatii actinice, cicatrici, traumatisme).
Factori predispozanti:
- genetici - piele tip I,II;
- radiatii, X,
- traumatisme,
- modif degenerative si inflamatorii,
- fact chimici (keratoze, gudron, arsenic),
- inf virale (papilomavirus),
- imunosupresia
Din punct de vedere clinica are 2 forme:
- cu crestere lenta –carcinomul spinocelular nodular papilar cornos (cornul cutanat)
- cu crestere rapida – nodul indurat, rosu-violaceu, consistenta ferma, ulceratia apare precoce combinata cu invazia locala
Tratamentul este chirurgical si consta in excizie agresiva cu limite mari de excizie atat in suprafata cat si in profunzime.
Tehnica Mohs este benefica si in acest tip de leziune. Defectul fie se sutureaza direct daca este posibil, fie se inchide prin utilizarea grefelor, lambourilor locoregionale sau liber transferate.
MELANOMUL MALIGN
Se defineste ca o tumora maligna melanocitara extrem de agresiva, ce apare in orice celula capabila sa formeze melanina. Reprezinta 1-2% din totalul tumorilor maligne si 2-5% din totalul tumorilor maligne cutanate. Apare mai frecvent la barbatii de 35-50 ani, mai ales pe torace, iar la femei la nivelul gambelor (progn mai bun).
Etiologia este necunoscuta. Factorii predispozanti implicati sunt:
- genetici, fenotip I,II (f rar la negri)
- leziuni melanice preexistente (30%)
- traume locale
- radiatii UV
- imunosupresia
Din punct de vedere clinic melanomul malign apare ca o leziune hiperpigmentara, usor inflamata, prost delimitata, cu margini neregulate, cu prurit si policromie (zone maro inchis spre deschis, eritematoase). Tratamentul consta in excizia chirurgicala completa care reprezinta un gest terapeutic fundamental. Daca tumora este :
- <1mm – excizia in jurul tumorii trebuie sa fie de 1cm
- 1-4mm – excizia in jurul tumorii trebuie sa fie de 2cm
- >4mm – excizia in jurul tumorii trebuie sa fie de 3 cm
Excizia Mohs
Lenta, permite verificarea marginilor cancerului; e unanim acceptata ca fiind o metoda extrem de valoroasa in acest tip de leziune. Nu se recomanda efectuarea limfadenectomiei elective, dar se practica biopsia nodulului santinela la pacientele cu melanoma malign >1mm. Daca se depisteaza micrometastaze, se practica evidare ganglionara completa.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia.
Nevrita de cubital este determinata de compresia nervului ulnar la nivelul cotului, intr-o zona delimitata de os si structuri fibroase si este invelit intr-o prelungire fibroasa a articulatiei cotului care confera suport si stabilitate acestei articulatii. (vezi schema 1).
In cazul nevritei de cubital decompresia se va face la nivelul cotului si nervul ulnar va fi transpozitionat pentru a preveni recidivele de la acest nivel. Cauzele nevritei de cubital sunt cel mai adesea traumatice, dar pot fi obezitatea, sarcina si menopauza, artritele cronice, etc. Cicatricea in acest caz va fi pozitionata la nivelul fetei anterioare a cotului, catre marginea sa ulnara.
Simptomatologia este superpozabila cu cea din sindromul de canal Guyon, mai accentuata si cu implicatii si la nivelul flexorilor profunzi ai degetelor 4 si 5. In cazurile severe poate apare atrofia spatiului interosos 1, adica intre police si degetul aratator. Scade forta de strangere.
Tratamentul este conservator pentru cazurile moderate, constand in imobilizarea cotului si corticoizi local. Tratamentul chirurgical este pentru cazurile grave si consta in tehnici de transpozitie a nervului ulnar asociate neurolizei.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia.
Sindromul de canal Guyon este o afectiune care se manifesta la nivelul mainii si a degetelor 4 si 5; este determinata de compresia nervului ulnar la nivelul incheieturii mainii (vezi schema 1).
Sindromul poate apare datorita dezvoltarii unui chist sinovial, sau posttraumatic. Simptomatologia este reprezentata de senzatia de furnicatura si amorteala la nivelul degetelor 4 si 5. Aceeasi simptomatologie este data si de sindromul de tunel cubital (nevrita de cubital) care reprezinta o compresie a nervului ulnar la nivelul cotului.
De aceea este important ca diagnosticul sa fie pus corect pe baza examenului clinic, de laborator si a investigatiilor electrice.
Tratamentul de electie pentru sindromul de canal Guyon este chirurgical si presupune detensionare nervului ulnar de la nivelul canalului Guyon. Cicatricea restanta are aceeasi localizare ca cea din interventia pentru sindromul de canal carpian, mai catre medial.
Canalul Guyon este situat la nivelul incheieturii mainii, aproximativ in aceeasi localizare cu canalul carpian, medial de acesta, fiind delimitat de osul pisiform si osul hamat (osul cu carlig) (vezi schema 2); deasupra este delimitat de structuri fibroase. Contine nervul ulnar si artera ulnara.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia.
Este o afectiune ce se manifesta la nivelul incheieturii mainii. Este determinata de compresia nervului median la acest nivel. Simptomatologia este reprezentata de senzatia de furnicaturi si amorteala la nivelul palmei si a degetelor 1, 2 si 3, mai ales in timpul noptii. (vezi schema 1)
Cauzele sunt necunoscute. S-a observat ca folosirea intensa a calculatorului ( a mouse-ului), poate determina aparitia acestei afectiuni. Apare mai frecvent la femeile gravide si la cele care intra in perioada de menopauza.
Solutia terapeutica este data de injectii cu preparate cortizonice pentru a atenua simptomatologia. Daca aceasta nu cedeaza atunci tratamentul este chirurgical, de detensionare a nervului median la nivelul canalului carpian.
Mana va fi imobilizata pe atela gipsata timp de cateva zile pentru vindecarea plagii operatorii. Cicatricea restanta este situata pe fata volara a mainii si va avea un traiect in axul longitudinal al mainii si antebratului, avand aproximativ 7-12 cm lungime.
Explicatii anatomice: (vezi schema 2)
Canalul carpian este o structura delimitata de structuri osteofibroase si contine cea mai mare parte din tendoanele degetelor si nervul median. Deoarece nu exista distensibilitate aproape deloc la acest nivel, orice inflamatie care apare la nivelul structurilor constituente poate produce compresia celorlalte din jur. Astfel se explica compresia nervului median cu aparitia sindromului de canal carpian.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia!
Maladia Dupuytren este o afectiune care se manifesta la nivelul palmelor si a degetelor si consta in retractia aponevrozei palmare (fasciilor palmare) cu aparitia unor “corzi fibroase” in tensiune ce vor “trage” si vor fixa degete spre palma. Apare mai frecvent la barbati decat la femei, de obicei afecteaza ambele maini si recidiveaza adesea.
Primele semne ale bolii sunt date de aparitia unor noduli in palma, care evolueaza catre formarea unor bride retractile. Articulatiile mainii si ale degetelor (metacarpofalangiene si interfalangiene) se vor bloca in flexie de diverse grade. Cel mai frecvent sunt afectate degetele IV si V (inelarul si auricularul). Miscarile mainii sunt stanjenite, in special in ceea ce priveste apucarea obiectelor si a sprijinului pe palme.
Factorii favorizanti in aparitia si recidiva acestei maladii sunt:
- consum de alcool
- fumatul
- diabetul zaharat
- tratamentul medicamentos pentru epilepsie
- apartenenta la populatiile nord europene
Etapele bolii sunt determinate de aparitia urmatoarelor formatiuni la nivelul palmei:
- un nodul care poate fi vizibil sau poate fi simtit, aflat la nivelul palmelor sau la baza degetelor. Cateodata, el poate fi sensibil la palpare si se subtiaza treptat si incepe sa traga unul sau mai multe degete catre palma.
- depresiunea (scobitura), care apare la nivelul palmei, cand fascia afectata (tesutul afectat dintre piele si tendoane) incepe sa traga de piele datorita retractiei care apare.
- pe masura ce boala progreseaza, se dezvolta unul sau mai multe cordoane fibroase la nivelul fasciei care vor retracta degetele catre palma, formand ceea ce se numeste contractura Dupuytren.
TRATAMENT
Maladia Dupuytren este o afectiune progresiva, cronica, cu recurente frecvente. In stadiile initiale ale bolii, fizioterapia este importanta, astfel se poate mentine functionalitatea mainii pentru o perioada mai lunga de timp. Injectarea de preparate cortizonice poate ameliora simptomatologia dar nu trateaza boala si nici nu incetineste evolutia acesteia. Daca apare durere se pot administra anestezice locale ca lidocaina, marcaina, etc.
Metoda clasica de tratament este reprezentata de cura chirurgicala a bridelor contractile. Sunt imaginate si desenate o serie de incizii palmare prelungite pe fetele volare ale degetelor afectate si care au rolul de a relaxa contractura creand totodata si suficiente rezerve tegumentare pentru a acoperi defectele palmare. Daca rezervele de piele nu sunt suficiente se apeleaza la metoda grefarii (recoltarea de piele din alte zone si transplantarea acesteia la nivelul palmei sau degetelor).
Dupa interventie, se practica exercitii fizice pentru restabilirea functionalitatii mainii.
Boala reapare dupa tratamentul chirurgical in proportii variabilei, de aceea este nevoie adesea de o noua interventie pentru mentinerea functiei mainii. Cu ocazia unei noi interventii rezervele tegumentare pot fi si mai mici. Este nevoie de alte incizii si de alte lambouri de acoperire a defectelor rezultate in urma unei noi interventii.
Exista si tratamente alternative, cum ar fi exercitii de forta, care pot fi asociate tratamentului chirurgical.
Tratamentul NA (needle aponeurotomy), sau tehnica sectionarii aponevrozei cu acul, consta, dupa cum ii spune si denumirea, in utilizarea unui ac cu ajutorul caruia se incizeaza aponevroza palmara afectata. Tehnica se face cu anestezie locala si dureaza in medie 20-30 min. Se poate efectua si in cabinetul de consultatii, metoda fiind minim invaziva. Dupa aplicarea tratamentului chirurgical corzile fibroase sunt detensionate imediat, fara a fi nevoie de incizii palmare sau grefe de piele. Mobilitatea mainii poate fi reluata imediat fara a fi nevoie de atele de imobilizare sau materiale de sutura. Tehnica se poate aplica de un numar indefinit de ori, resursele de piele locala fiind intacte dupa fiecare interventie. Tendinta la recidiva este ceva mai mare decat in cazul tratamentului chirurgical.
Cu cat interventia se aplica mai rapid in scala evolutiva a bolii, cu atat rezultatele sunt mai bune.
Desi adesea nu este nevoie, de obicei este bine ca, dupa neurotomia cu acul, sa se efectueze o cura de fiziokinetoterapie de 2 saptamani pentru ca functionalitatea mainii sa-si revina integral.
Avantajele majore ale acestei tehnicii constau in:
- se poate repeta ori de cate ori este nevoie, indiferent cat de repede recidiveaza boala
- se poate aplica chiar pe acelasi segment care a mai fost tratat anterior, clasic sau prin aceasta tehnica
- nu presupune incizii, cicatrici, grefe de piele, suturi
- nu este o metoda deschisa, deci riscul infectios este minim
- poate fi aplicata cu succes pacientilor diabetici
- nu necesita imobilizarea mainii pe atela gipsata, 2 saptamani pana la vindecare
- nu determina mutilari, denervari, amputatii de degete, etc oricat de avansata ar fi contractura aponevrotica
- nu necesita bloc operator
- este aplicabila la orice varsta, indiferent de tarele supraadaugate.
Rezultatele depind in mare masura de tipul leziunii, gravitatea acesteia si de timpul scurs de la aparitia acesteia!
Ori de cate ori pielea intra in contact cu obiecte care o lezeaza se produc distructii celulare, mai mici sau mai mari care, fie se vor vindeca fara urme, fie vor lasa o cicatrice.
Cicatricile variaza ca forma, culoare, marime, aspect, consistenta, elasticitate, etc. Procesul de cicatrizarea este reprezentat de succesiunea de etape pe care le strabate pielea, de la leziunea propriu-zisa pana la formarea cicatricei definitive. Acest interval de timp variaza in functie de mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt factorii genetici si modalitatile de producere si vindecare ale plagilor.
In general, dupa faza acuta care dureaza pana la 2 saptamani, cand de obicei se extrage si materialul de sutura, urmeaza pana la 6 luni o perioada in care cicatricea proaspat formata se remaniaza continuu. Este perioada in care cicatricea este denumita “tanara” sau “imatura” sau “in evolutie”.
Coloratia acesteia este rosiatica si aspectul este de obicei neuniform. Este de asemenea perioada unica de altfel, in care aceasta poate fi influentata de creme, unguente, plasturi special cu silicon, masaj, etc.
Dupa aproximativ 6 luni o cicatrice normala se opreste in evolutie si se va transforma in cicatrice “matura” sau “definitiva”. Cicatricea se albeste si devine uniforma.
Cele descrise mai sus corespund procesului de cicatrizare fiziologic. Exista cazuri in care cicatrizarea nu urmeaza traiectoria fiziologica si apar cicatrici patologice care pot fi:
- hipertrofice (mai mari de volum)
- retractile (produc bride retractile la nivelul pliurilor de flexie naturale)
- depresive (cu lipsa de volum)
- hipercrome (colorate in exces, hiperpigmentate)
- cheloide, (cicatrici patologice foarte voluminoase, apar ca niste tumori), etc.
Metodele de tratament ale cicatricilor sunt:
- nechirurgicale (se aplica cicatricelor imature): masajul endermologic, aplicatii de creme sau unguente speciale, aplicarea de plasturi cu silicon, peeling-ul chimic, tatuajul medical,subscizia, etc.
- chirugicale (se aplica de obicei cicatricelor definitive): reexcizia si sutura directa, excizii seriate, utilizarea diverselor lambouri incrucisate in cazul cicatricelor retractile, utilizarea expanderelor pentru a obtine exces tegumentar, etc.
O categorie aparte o reprezinta cicatricile hipertrofice mature la care se doreste o reactivare a procesului de remodelare. Acest lucru se poate obtine prin injectare de produsi cortizonici cum ar fitriamcinolon acetonid.
Cicatricea se reactiveaza, devine din nou rosiatica si de volum marit. Este momentul in care pot fi aplicate toate terapiile nechirurgicale pentru a ghida vindecarea catre un rezultat cat mai bun din punct de vedere estetic.
Metodele chirurgicale:
- reexcizia si sutura directa se aplica acelor cicatrice care nu intrunesc criteriile estetice pe care ni le dorim si pentru care specialistul dvs va poate garanta un rezultat estetic mai bun. Nu toate cicatricele pot beneficia real de o astfel de corectie. Trebui specificat inca o data ca aspectul unei cicatrice depinde intr-o buna masura de acuratetea inciziilor, de felul suturii, de tipul de fire utilizate si de mana chirugului, dar depinde foarte mult si de felul in care fiecare dintre noi “cicatrizeaza”. De asemenea aspectul unei cicatrice depinde si de traiectul inciziilor. Acestea trebuie sa respecte liniile de forte care sunt fiziologice la diverse niveluri ale tegumentului. Orice cicatrice dispusa perpendicular pe aceste linii de forta se va vindeca prost si se va lati in timp.
- excizia seriata reprezinta metoda prin care dintr-o cictrice mare care acopera o suprafata intinsa de piele se excizeaza treptat la interval de cateva luni cate o portiune, astfel inca aceasta se micsoreaza mereu.De mentionat este faptul ca nu exista nici o metoda de indepartarea totala a cicatricelor. Chiar si in cazul acestor excizii seriate nu se poate exciza definitiv cicatricea. Insa aspectul per total este mult mai bun.
- in cazul cicatricilor retractile care apar mai ales dupa arsurile grave, este nevoie de utilizarea unor artificii in ceea ce priveste inciziile si excizia acestora, si anume incizarea cu crearea unorlambouri incrucisate, astfel incat sa putem obtine o relaxare la nivelul acestor bride retractile. Este apanajul chirurgiei plastice reconstructive si aduce beneficii majore, mai ales functionale, dar si estetice.
- utilizarea metodei prin expandare tisulara inseamna folosirea unor implanturi siliconice (expandare) care se introduc sub pielea sanatoasa din imediata vecinatate a zonei cicatriceale si se lasa pe loc cateva saptamani, pana la 3 luni. Saptamanal se vor umple cu ser fiziologic obtinadu-se astfel “piele in exces”. In momentul in care specialistul decide ca are suficienta piele pentru a acoperi zona cicatriceala, are loc a doua interventie prin care expanderul este scos, la fel si cicatricea, si este folosita pielea in exces pentru a acoperi defectul postexcizional. Rezultatele pot fi foarte bune mai ales daca preoperator sunt alese cele mai bune zone de insertie a expanderelor, astfel incat sa fie minimalizate toate liniile cicatriceale mai vechi sau mai noi. Este nevoie uneori de insertia mai multor expandere mai mici astfel incat linia cicatriceala sa poata fie “impinsa” catre o arie mai putin vizibila.
Desi tratamentul este foarte eficient, totusi 1% din pacienti nu obtin rezultatele dorite!