Terapia laser se adreseaza urmatoarelor tipuri de probleme:
- micile vase de sange de pe fata cat si vasele mari albastre de pe picioare
- eritem excesiv, pori mariti, textura inegala si riduri fine
- pilozitatea in exces
- urmele lasate de soare si petele cauzate de varsta
- pielea "cazuta" fara tonus, de pe fata, brate, abdomen, coapse, genunchi.
Intrebari frecvente
Cum actioneaza terapia laser asupra vaselor de sange?
Tehnologia laser emite impulsuri de energie luminoasa care realizeaza coagularea sangelui din vasele sparte, care ulterior vor fi absorbite de corpul dvs. Tehnologia laser non-invaziva poate trata eficient ridurile fine, porii mariti, textura inegala a pielii, eritemul difuz si leziunile solare. Puteti observa imbunatatiri usoare dar consistente dupa fiecare tratament, fara efecte secundare nedorite precum invinetire sau iritarea excesiva a pielii. Tratamentele se pot desfasura relaxat, confortabil, fara utilizarea anesteticelor locale sau a gelului. Roseata difuza este inrosirea generala a fetei. Aceasta problema este cauzata de capilarele dilatate, ceea ce duce la impresia generala de roseata pregnanta, cu vase de sange vizibile. Zonele cele mai frecvent afectate sunt nasul, fruntea si obrajii. Roseata difuza este deseori asociata cu rosacea. Laser terapia va ajuta sa tratati si sa reduceti numarul si intensitatea episoadelor de “flush”.Pot fi tratate cu succes si hemangioamele, de cele mai multe ori intr-o singura sedinta.
Care sunt pacientii pentru laser terapie?
Pot fi tratati pacienti cu orice tip de piele.
De cate sedinte este nevoie?
Numarul de sedinte difera functie de terapia aleasa si de gravitatea problemelor. De cele mai multe ori, una sau doua sedinte sunt suficiente. In cazul tratamentului pentru eritem excesiv, pori mariti, textura inegala si riduri fine rezultatele sunt relativ discrete dupa una- doua sedinte, rezultatele dorite apar de obicei in 4-6 sedinte. Fiecare pacient este diferit, iar medicul va poate sfatui cu privire la indicatiile specifice. In general nu aveti nevoie de gel, crema anestezica sau gheata inainte de tratament. Inainte de tratamentul laser va trebui sa indepartati orice urma de machiaj sau crema hidratanta si, in unele cazuri, sa radeti zona care urmeaza sa fie tratata. Medicul dvs. va supraveghea toate aceste pregatiri.
Este laser terapia dureroasa?
Majoritatea pacientilor simt o usoara senzatie de intepatura in timp ce pulsul este trimis prin piesa de mana. Desi nu este necesara anestezia locala sau administrarea de calmante, unii pacienti opteaza pentru un anestezic local inaintea tratamentului. Dupa tratament, durerea este aproape inexistenta.
Ce se intampla dupa tratamentul de laser terapie?
Dupa tratament pot aparea invinetiri sau inrosiri ale pielii. Cand se trateaza vene mai mari, o coloratie mai inchisa a zonei tratate poate sa persiste cateva saptamani sau luni dupa tratament. Pacientilor care li se trateaza vene de pe picioare li se poate recomanda purtarea unor pantaloni speciali pentru scurt timp.
Care sunt posibilele efecte secundare ale laser terapiei?
Majoritatea pacientilor prezinta foarte putine sau nici un efect secundar. Cele mai frecvente sunt usoara inrosire a pielii si inflamarea locala a acesteiai. Efectele adverse dureaza de obicei maxim 24 de ore. Unor pacienti le apar vanatai si, extrem de rar, vezicule. Consultati medicul pentru informatii complete privind beneficiile si riscurile acestui tratament.
Exista restrictii in activitate dupa laser terapie?
In general, pacientii isi pot relua imediat activitatea normala. Totusi, se recomanda sa evite efortul fizic timp de 24 de ore dupa tratament. Se recomanda utilizarea cremelor de protectie solara pe zonele corpului tratate care urmeaza a fi expuse la soare. In orice situatie, se recomanda expunerea limitata la soare.
Desi tratamentul este foarte eficient, totusi 1% din pacienti nu obtin rezultatele dorite!